ganduri

Despre cum sa devii fluture…

Confesiunea zilei de astazi ( dupa o discutie despre ipocrizie si falsitate)…
Daca as fi intors spatele tuturor celor care aveau caderi, daca ei m-ar fi lasat in propriile greseli, daca as fi plecat urechea sa ascult numai jumatate de adevar, fara sa cercetez si cealalta jumatate, daca n-as fi putut ierta, daca nu as fi putut accepta, daca cineva nu m-a iertat inca, daca cineva nu ma tolereaza, daca nu ma iubeste si nu il iubesc, daca nu mor incercand smerenia,iubirea, intelegerea, daca nu dau totul ca in jurul meu sa fie pace, inseamna ca ultimul an din zilele mele a fost in zadar…
Cred ca voi muri in naivitatea utopica a unei lumi care pleaca de la premiza ca toti suntem buni, numai ca ni se mai frang uneori si aripile. Altfel cum am putea sa ne supravietuim unii altora?
Urmaresc cateva bloguri din diferite planuri sociale si observ cum majoritatea isi varsa frustrarile, dand mereu vina pe altii, avand falangele indexului adanc implantate in constiinta blamarii. Nimeni nu realizeaza ca, de fapt,ceilalti sunt imaginea din oglinda “magnifier”, a tuturor cotloanelor intortocheate si neacceptate ale sinelui nostru. Proiectiile tuturor franturilor din noi pe care nu le vrem publice, pe care le ascundem intentionat sau inconstient si de care ne temem.
Stiu si eu oameni care isi tainuiesc bucati din viata, pentru a ramane intr-o zona sigura; oameni care au nevoie sa salveze niste aparente, pentru a fi integrati social; oameni ale caror actiuni ni se par egoiste si inselatoare, dar in spatele carora se afla intentii si cauze care ii innobileaza, dar pentru care nu vor sa adune laude desarte; stiu despre ei, asa cum stiu toate acestea despre mine….; am aflat despre unii adevaruri tulburatoare despre trecutul lor, despre viata lor, despre incercarile lor, lucruri care i-ar scoate din cercul increderii tuturor, dar….cine sunt eu ca sa judec?
Si eu am adevarurile mele, si trecutul meu si unele alegeri care nu imi fac onoare.
Am judecat si am condamnat destul, spunand ca daca as fi fost eu in locul lor, as fi procedat mai bine.
Adevarul e ca fiecare este la locul lui si ne lipseste perspectiva celuilalt, motivatia lui, contextul in care celalalt a ales si a actionat. Cum putem oare judeca doar de pe limanul preamaririi unui ego atotstiutor, fara ca macar sa ne aruncam inotand in suvoiul indoielii, pentru a intelege cum se vede viata si de pe malul opus? Si revenind la inceputul pledoariei pentru oameni… Nu sunt pentru ” debarasarea” de oameni, asa cum spunea ispitindu-ma un citat, care m-a dus cu gandul la aceste reflectii. Sunt datoare sa cercetez, sa inteleg si sa aleg. Si in lumea mea aproape halucinanta,ma astept ca alegerea mea sa fie respectata.
Am zabovit prea mult intr-o mocirla sufleteasca de mare amploare, ascultand recviemul obsesiv al unei constiinte otravite si as vrea sa cred ca nu voi mai ajunge acolo, pentru ca tare este bine de partea curata a vietii.
Bineinteles ca , inca ma invartesc ca o pachiderma printre bibelourile din sufletele oamenilor, inca mai supar, inca ma revolt, dar in spatele a tot ceea ce se vede, exista straduinta de a deveni mica, mica si precum un fluture care iti aduce minunarea si bucuria cand iti poposeste in palma, asa as vrea sa ajung sa ma asez si eu in inimile oamenilor dragi mie, neinsemnata, efemera, minuscula, dar incantator aducatoare de tresariri sufletesti, intr-o miime de batai de aripi pudrate cu iubire….

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s