Il asteptam anticipand mirosuri si rascolindu-mi memoria dupa cateva particule vizuale. Nu imi mai aminteam clar de el, dar nu imi era complet strain.Il mai vedeam trecand , dar nu ii mai stiam interiorul. Ce era in el imi era aproape necunoscut. Nu stiam cum sa il abordez, ma gandeam cate s-au schimbat totusi…
Si il vad venind…. Exact asa cum mi-l aminteam , numai ca foarte batran, impovarat de propria soarta, cu mersul greoi si zgomotos, scorojit si prost imbracat. Acompaniat de o lume stranie. O lume pentru care si eu la randul meu eram stranie. Parca ma intrebau ce vreau de la el si ce caut acolo…clar nu era locul meu acolo. Eram singura culoare din el!
M-am clatinat tot drumul, zdruncinata de amintiri sarace, intr-o lume cenusie,cu priviri goale, chipuri lipsite de expresie, amortite in cotidian, rapite de rutina. Suflete pribege, fara tel si glorie. Asa mi se parea totul.
Ne-am despartit in scurt timp, fara sa ii promit ca revin, fara sa imi mai doresc sa il revad. Sufletul sau era mai ponosit decat chipul si timpul nu va face decat sa il sluteasca si mai mult.
Aceasta a fost temerara mea calatorie…..cu tramvaiul!
La Dolce Vita 