Calatorii

TOSCANA

TOSCANA Nu e un oras, ci o intreaga regiune incantatoare. Tot ce trebuie sa faci este sa pedalezi pe o bicicleta al carei cos e plin cu flori si sa cutreieri astfel dealurile molcome si insorite, pline de maci si populate cu vii, bizar de perfect aliniate. Pinii-umbrela care strajuiesc fiecare poteca, duc inevitabil catre acele ferme incantatoare din piatra, atat de tipice in aceasta zona, inconjurate numai de pajisti indelung datatoare de liniste si nevoie de a le simti pe orizontala. Toscana e serena. E rupta de orice realitate cotidiana, de criza, de accese politice furibunde, de aglomeratie, de zgomot. Sunt zone in care nu exista semnal la telefon, iar asta nu a fost decat o binecuvantare, pentru ca nu doresti sa te extraga nimeni din acest cadru.
Urcand serpuit catre Montepulciano,lasi in spate un peisaj care urmeaza un crescendo viu colorat,iar pe masura ce inaintezi catre cetatea medievala intri de fapt ,in cartea de istorie a acestor locuri. Ratacind prin oras, ai senzatia ca nu vei mai iesi niciodata. Destinul te duce de mana printr-un un labirint de stradute pietruite , atata de inguste, incat soarele de abia poate patrunde. Doar din loc in loc, poti iesi pe terasele care inconjoara cetatea, pentru a te bucura de niste privelisti magnifice,unde ochiul poate atinge o zare indepartata , dar permisiva.
Piata-imagine a orasului are o vechime intacta, s-a pastrat cavalcada necrutatoare a vremii pe toti peretii scorojiti de trecut, fara sa se intervina cu restaurari intruzive, realizand astfel ca te afli in mijlocul unui loc cu adevarat “bantuit” de fantomele etruscilor care au ridicat o parte din cetate in urma cu 2000 de ani…
Si cum nu poti sa te lasi incantat de Toscana, fara sa o degusti la un pahar de vin aristocrat, pour le connaisseur , aici se afla La strada del vino nobile, pentru ca la fiecare cativa pasi pe care ii faci , esti invitat sa iti delectezi papilele cu savoarea vinului rosu de Montepulciano, insotit de cateva felii de Briachello, care iti imbraca toata gura cu arome fascinante.
Cortona. Acest oras delicat, cocotat pe un deal un pic mai aspru decat cele din jur, este ca o miniatura perfecta, pe care o cumperi de la tarabele de suveniruri si o asterni pe o etajera acasa. Incolacindu-te pe un drum ascendent , care parca se intoarce mereu si mereu in jurul unei biserici vechi de cand lumea, ajungi intr-o piateta, unde este indicat sa iti lasi masina, ca sa continui drumul pe jos, cu scarile rulante(!) sau ,pentru cei mai sportivi, pe scarile fixe din piatra. Ajunsi in Piata Garibaldi,iti sta inima in loc. In fata ta se deschide cred ca cea mai minunata panorama a Toscanei, toata valea Chiana, imbratisata de Apenini si marginita in departare de lacul Trasimeno. Cata frumusete! Campuri rosii si galbene, prinse in hora dealurilor verzi mangaiate de curburi dulci precum coapsele voluptoase ale femeii, cu cerul martor aducand albastrul ca eternitate. In miezul orasului, se afla , bineinteles, o piata, de data asta intima si vulnerabila, stramta si atent supravegheata de cladirile care s-au strans roata in jurul ei. Treptele bisericii tin in brate turistii obositi de atata urcat sau care vor doar sa ramana acolo un timp, pentru a-si imprima pe retina o bucatica din acest oras incantator.
Passignano. Nu exista in brosurile de larg consum. Aceasta asezare lacustra te cucereste de la prima privire languroasa. Desi este un oras minuscul, nu ii lipsesc pietele, cetatea cu vechile ziduri si faleza de pe malul lacului. Asezat la granita dintre Toscana si Umbria, lacul Trasimeno uda constant tarmurile a 8 orasele, care mai de care mai cochete. In inima lacului , se afla Isola Maggiore, un colt de lume, in care nu iti vine sa crezi ca a ajuns urgia razboiului si nici nu iti imaginezi ca a fost bombardata sau ocupata de nemti. Ei bine, a fost! Totusi,insula este completa acum, locuita si vizitata des de franturi din trecut,vizibile la tot pasul. Ruine, biserici, un cimitir in punctul cel mai inalt de pe insula ( dupa atata urcus, locatia isi are rostul ei…) ,o moara de vant care avea si rolul de far pe timp de ceata si in rest natura, padure, flori,multe soparle ( nu am vazut in viata mea atatea la un loc) si o senzatie de creepy care dadea tarcoale coloanei mele vertebrale. Mi s-a parut un loc care iti da fiori, nu as fi vrut sa ma prinda noaptea pe acolo si nici nu vroiam sa imi imaginez cum e iarna cand pe insula mai raman doar 27 de locuitori…Huh!
Dar oricum, chiar si aici te incanta paunii si fazanii care se plimba agale printe chiparosi si maslini,vedere panoramica asupra intregului lac, odata ajuns in varful insulei, pontoanele populate cu rate si gaste si restaurantele cu bogate gradini primitoare.
Revenind pe uscat,in Passignano, la cateva sute de metri de lac, se afla mirificul restaurant Il Fischio del Merlo ( fluierul mierlei), o oaza de tranchilitate si un fost refugiu pentru animale( in special pentru caii iesiti la pensie). Acest vast domeniu, te intampina cu o carare misterioasa , flancata de o vegetatie abuziva, care nu-ti permite sa vezi totul chiar de la intrare. De fapt , pentru a descoperi parcarea,terasele, piscina, separeurile senzuale ,trebuie fie sa urci niste scari mascate de plante cataratoare, fie sa mergi pe carari intortocheate, fie sa le descoperi dupa tufe de iasomie. Toate aceste minuni ascunse, fac din acest loc un spatiu intim, imbietor la tandreturi nepermise, iar lumina lumanarilor ramane singura sursa de licar si de umbre jucause de pe fetele noastre.
Tot mes en place-ul este rafinat, de inalta clasa, toate detaliile fiind gandite cu o incredibila minutiozitate.
Iubirea netarmurita pentru cabaline este etalata nicidecum subtil, ci atotprezenta pe toti peretii restaurantului. Este adus un omagiu acestor animale adorabile, prin portretele de cai pur sange sau prin pozele care ii surprind pe stapanii locului in compania indestulatoare a lor.
Un pian sparge linistea, dar aduce armonie noptii.
Mesele te asteapta gatite in matase si brocart, indulcite de culoarea verde fistic a farfuriilor translucide de cristal, despartite intre ele de un mileu eteric de culoare crem. Paharele sunt aliniate impecabil, iar tacamurile gravate ard de nerabdare sa te desfete cu toate minunile care iau nastere in bucataria cu arome imbietoare.
De la antreurile pretios cuibarite in farfurie, la calcanul in crusta de cartofi si terminand apoteotic cu millefoglie cu fructe de padure, totul e un regal culinar, stropit timid cu vestitele vinuri ale Toscanei.
Nu am mai intalnit o atmosfera care sa fie in acelasi timp si rafinata si degajata, fara nicio atitudine scortoasa din partea nimanui, fara rigurozitate impusa si fara bufeuri de personalitate.
Toscana ramane un loc drag inimii mele, pentru ca aici se castiga iubiri, ti se mangaie sufletul si te apropii si mai mult de Dumnezeu , adulandu-i creatia.
De altfel, El este mereu prezent in drumurile mele, ma duce acolo unde trebuie sa invat ceva, sa imi aduc aportul la ceva, sa fiu incercata, sa primesc raspunsuri, sa gasesc iubire si sa exersez iubirea. Niciodata nu ajungem intr-un loc avand doar turismul ca baza motivanta.
Fiti deschisi, perplecsi la divinul care va inconjoara pretutindeni, aveti constienta ( nu constiinta!) erecta, atenta si veti surprinde magia Lui manifestandu-se in versatila noastra existenta.
Plecati la drum, luandu-va si sufletul in valiza si folositi-l ca busola. Ceea ce va va indica, este ceea ce trebuie sa urmati.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s