Calatorii

Orasele mele ( nu mai stiu a cata parte…)

Civitanova (Marche). Este orasul care m-a gazduit cativa ani, convingandu-ma sa il aleg, doar pentru ca gasisem un apartament vis a vis de plaja sa generoasa. Pentru mine, orice se invecineaza cu o mare , se invecineaza si cu inima mea. Anii petrecuti aici, pentru prima data plecata singura de acasa, au insemnat formarea mea ca femeie, o trecere brusca de la mult prea iresponsabila mea adolescenta prelungita la maturitatea timpurie. Aici m-am cunoscut si m-am invatat pe de rost, zacand cu orele pe acea plaja care parea ca imi apartine, populata doar pe timpul verii, in rest bantuita de mine si doar de cativa vecini care isi mai plimbau cainii pe acolo. Era un cartier cu vile de vacanta, care la inceputul toamnei deveneau la fel de singure ca si mine, cu storurile trase si zgribulite sub vantul necrutator si rece.
Langa pat aveam usile care dadeau inspre terasa si faptul ca puteam vedea marea stand pe perna mea, mi se parea fericirea absoluta. Chicoteam de bucurie ca un copil, privind barcile si vapoarele care paraseau portul la miezul noptii, pentru a merge la pescuit. Imi rasarea soarele pe fata, iar luna imi lumina dormitorul. Cat de putin aveam nevoie ca sa zambesc. Era suficient sa ma trezesc in orice moment si sa privesc. Faptul ca deschideam ochii si vedeam marea…era insuportabil de frumos. Am dormit ani intregi numai pe partea stanga, peste inima, pentru ca nu puteam trada toata minunea, intorcandu-i spatele.
In fiecare dimineata ma trezeam la ora 4, atunci cand auzeam ridicandu-se obloanele barului de sub apartamentul meu, unde Alba, o italianca bonoma si joviala ( numele ei inseamna “rasarit”) incepea sa faca niste minunatii de croissante calde cu unt, pe care mai apoi le distribuia in barurile din tot orasul. Coboram somnambuleste si ii bateam premeditat la usa aburita, stiind ca urma sa imi petrec o ora in mirosuri de vanilie, scortisoara si ciocolata, la un pahar de lapte cald, lasandu-ma ispitita de toate bunatatile ei si necontenind sa o complimentez mereu pentru acest huzur matinal. Reveneam in iatacul meu, mereu nedumerit de fugile mele nocturne, aducand cu mine arome nebanuite, adormind la loc, vinovata si spasita ca un copil prins la dulapul cu dulceata.
Marea are asupra mea puterea magica de a ma transforma. Ma descompune si ma reconstruieste, ma imbraca in nisip si ma impodobeste cu scoici. Marea mi-a cantat nopti intregi si vuietul ei din iarna m-a durut. Valurile imi dansau dantele de ofrande, se aplecau la picioarele mele, se retrageau si apoi renasteau in aceleasi miscari perpetue. Ma plimbam zilnic pe plaja lunga de cativa km, cantam cat ma tineau plamanii, dansam, vorbeam singura, tipam, plangeam, radeam, intrebam, ceream…i-am dat toate starile mele si ea mi-a dat toata statornicia ei. Ma comportam lunatic, stiu…dar asta simteam sa fac. Si cat de bine era!!
Uneori e benefic sa ai perioadele tale de solitudine, de reculegere, de introspectie, de dat socoteala doar pe verticala, momente cand nu te intreaba nimeni ce ai facut azi, momente in care nu exista nimeni sa te judece ca ai stat in pat toata ziua contempland sau ca ai fugit in toiul noptii in pijamale pe plaja, simtind nevoia psihedelica de a imbratisa nisipul.
Oricine m-ar fi vazut atunci s-ar fi indragostit nebuneste de acea femeie in stare pura, nealterata, demachiata de mastile sociale si in afara barierelor morale conservatoare, atat de Eu, descatusata si in plenitudine manifestarilor mele neingradite, incat puteam din preaplinul sufletului meu sa cotropesc inima oricui cu acea iubire calda si profunda dupa care tanjim cu totii.
Orasul are sinergia lui, ca orice asezare maritima, cu carnavalul aglomerat al verii si cu placiditatea iernii implacabile. Nu e nimic deosebit, nimic de vizitat, dar pentru mine a insemnat momentul meu de glorie, de supravietuire in fata unui aragaz pe care trebuia totusi sa gatesc cate ceva, succesul meu in gestionarea unui apartament pe care nu stiam sa il locuiesc si sa il ingrijesc, reusita completa in a-mi plati chiria la timp, am descoperit cum se foloseste o masina de spalat si dupa ce m-am infuriat de cateva ori pe niste oua care sa incapatanau sa fiarba asa cum imi placeau mie, am aflat ca trebuie sa le acord totusi 5 minute din viata mea, dar mai presus de aceste lucruri practice, mi-am descoperit aripile, am vazut ca daca insist se pot deschide si ca pot sa imi exersez zborul. Si ca ,ceea ce sunt acum, se datoreaza si autocunoasterii neplanuite si nebanuite de care am avut parte in acei ani, in acest oras al lectiilor, a faptului ca gandurile mele au prins conturul faptelor, ca emotiilor le-am dat nume, ca iubirea am dat-o oamenilor, ca m-am aratat deschisa si vulnerabila, nebuna si plenara, uimita de propriile-mi puteri, de propria-mi viata, coplesita de alegeri si sub imperiul netarmurit al iubirii, indiferent de manifestarea ei, fie divina, fie pamanteana.
Si acum ma mai plimb desculta prin ploaie sau ies cu Maria sa dansam razand cu gura pana la urechi in cele mai torentiale ploi calde de vara, si acum mai plec la mare noaptea, din senin, cu dor sa prind rasaritul, ca o reminiscenta a ceea ce am descoperit in mine si am acceptat ca fiind “nebunia” frumusetii mele.
That was me then and this is me now!civitsanova

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s